Dan Prunea: Romania are nevoie de o singura institutie de supraveghere si control a sistemului financiar
Postat la 2010-05-21

Domnule Presedinte,
Doamnelor si domnilor senatori,

 Modificarea Statutului Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, deci si a legislatiei privind piata de capital, propusa de Guvernul Boc in cadrul schimbarii si completarii unor acte normative, ridica o serie de probleme de ordin constitutional, institutional, organizatoric si financiar, peste care nu se poate trece cu usurinta. Or, daca se face acest lucru, in sensul ca se accepta modificarile propuse in proiect, trebuie sa se spuna , pentru a cunoaste toata lumea, care sunt prevederile Constitutiei care se incalca in mod deliberat, fiindca este vorba de atribuirea unor drepturi speciale unor institutii. Acceptandu-se schimbarea raporturilor dintre agentii economici, se vor inregistra grave consecinte in planul relatiilor dintre ei, ca si in functionarea mecanismului economic autohton, care si asa nu este suficient de bine articulat. Mai mult, prin modificarile propuse, se promoveaza interesele unor grupuri de putere deja constituite, fapt care contravine principiului fundamental invocat care sta la baza noului tip de democratie care se edifica in tara noastra.

Prin propunerea ca aceste institutii, indeosebi CNVM, sa-si poata manifesta larg "independenta politica si autonomia financiara ", in sensul ca-si " stabileasc singure politicile si nivelul de remunerare ", ca " bugetul lor nu este aprobat de catre Parlament ", iar "raportul anual de activitate, respectiv raportul anual de audit financiar si executia bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul precedent, nu vor fi supuse votului celor doua Camere ale Parlamentului", echivaleaza cu diminuarea si mai pronuntata a rolului Palamentului, care si asa s-a micsorat nepermis de mult dupa instituirea metodei aprobarii legilor prin asumarea raspunderii guvernului.
Astazi, cand si ministrii pot fi chemati in justitie pentru faptele lor, a veni cu propunerea ca " personalul CNVM nu raspunde civil sau penal, dupa caz, daca instantele judecatoresti constata indeplinirea sau omisiunea de catre aceste persoane, cu buna-credinta si fara neglijenta, a oricarui act sau fapt in legatura cu exercitarea, in conditiile legii , a atributiilor de serviciu", reprezinta o sfidare a prevederii Contitutiei ca " nimeni nu este mai presus de lege ".
Imposibilitatea corelarii politicilor si a actiunilor principalelor institutii ale stalului, urmarita a se realiza si prin prevederea ca " membrii si personalul CNVM nu vor solicita sau primi instructiuni de orice natura de la nici o alta instutie sau autoritate publica", este in masura sa favorizeze dezintegrarea pe mai departe a unitatii de actiune a parghiilor existente in statul roman. Prin acceptarea acestor modificari va creste numarul celor care se vor considera "stat in stat", iar maniera lor de actiune va fi ca atare.
Daca avem in vedere :
1. ca activitatea specifica sectorului bancar se desfasoara corespunzator, luand in considerare conditiile date, ca evenimentele perturbatoare din cadrul lui sunt tinute sub control de Banca Nationala a Romaniei, ca operatiunile de supraveghere si control sunt indeplite de catre aceasta institutie fara a se produce disfunctiuni in sistem , scandaluri publice, abuzuri si reculuri pagubitoare pentru economie, ca BNR isi indeplineste cu regularitate, si la un nivel multumitor, sarcinile si obiectivele care decurg din lege ;
2. ca bancile sunt prezente, direct sau indirect , pe piata de capital, desfasurand activitati specifice acesteia de mare amploare ;
3. ca personalul BNR se bucura de un meritat prestigiu in randul populatiei, datorita calitatilor profesionale si morale pe care le-a etalat de-a lungul timpului. Afirmatie care nu se poate face cu referire la angajatii din CNVM;
4. ca si-n alte tari exista acet tip de organizare si supraveghere unitara a pietei financiare ; propun ca atributiile date de Parlament CNVM sa fie preluate de Banca Nationala.
Propunerea mea , care cu siguranta va fi contestata de cei care , prin acceptare ei, si-ar pierde multe privilegii nemeritate, ar atrage dupa sine numeroase avantaje. Retin pentru moment trei :
1. activitatile desfasurate acum pe piata de capital autohtona ar avea de castigat sub aspectul perceperii lor ca fiind de o alta calitate, fiindca nu se pot compara ,sub nici un aspect, subalternii d-lui guvernator Mugur Isarescu cu cei ai doamnei presedinte Gabriela Anghelache. S-ar produce, neindoielnic, ceea ce se numeste in sociologie " transfer de prestigiu". Or, acesta ar aduce cu sine o stare de care are mare nevoie acum aceasta piata, anume un plus de incredere din partea investitorilor;

2. politicile bancare si cele proprii pietei de capital s-ar putea corela si elabora mai usor , iar agentii economici ar putea beneficia din plin de acest fapt, mai ales ca vital pentru ei este costul la care isi finanteaza activitatea;
3. s-ar realiza mari economii in plan financiar , dat fiind nivelul cunoscut ca fiind foarte ridicat al salariilor personalului CNV, aspect deloc neimportant azi pentru agentii economici .



Va multumesc!


Nicolae Prunea,
Senator PSD de Bistrita Nasaud



 
trafic ranking
Urmareste activitea SCE pe blogul oficial
Urmareste PSD pe Linkedin
Urmareste PSD-ul pe Facebook
Urmareste-ne pe Twitter